Pages - Menu

6 sept. 2011

Logo-uri cu mesaje ascunse - 1

Logo-ul este o parte foarte importantă în ceea ce priveşte promovarea şi stabilirea identităţii individuale a fiecărei organizaţii sau companii. Design-ul unui logo poate creşte încrederea, recunoaşterea şi respectul pentru acea companie. Frumuseţea unui logo este acela de a-ţi capta atenţia.
Am să încep azi o serie de prezentări ale unor celebre logo-uri unice cu mesaje ascunse. Vizualizare plăcută!

Carrefour

Recunosc! Habar n-aveam de însemnătatea logo-ului cu toate că de obicei aici îmi fac cumpărăturile. Carrefour înseamnă intersecţie în franceză. Logo-ul simbolizează acest cuvânt prin intermediul a două săgeţi opuse. Iar dacă vă uitaţi mai atent veţi vedea că spaţiul alb dintre săgeţi formează litera „C”.


The Installers


Dacă vă uitaţi atent la imagine veţi vedea că I-ul de deasupra numelui companiei este format din doua uşi ce se deschid.


Goodwill


Jumatate de smiley din colţul din stânga-sus este de fapt litera „g” din Goodwill mărită.


Lion Bird

Pasărea cu aripile deschise din imagine formează chipul unui leu. Inteligent, nu?


Zoorganic

Folosind tehnica spaţiului negativ, sub aripile vulturului se poate observa un cal şi un lup.


Oak bros

La prima vedere este doar o simplă frunză, dar dacă priviţi mai atent veţi vedea trei busturi umane sub frunză reprezentănd fraţii Oak.


FedEx

Poate una dintre cele mai celebre şi mai cunoscute. Spaţiul alb dintre literele „E” si „x” formează o săgeată.


Amazon.com

Logo-ul celor de la Amazon are două mesaje ascunse. În primul rând săgeata arată ca un zâmbet, iar apoi săgeata uneşte literele „a” şi „z” spunând astfel că magazinul deţine orice de la a la z.


Eight

Fiecare literă a acestui logo este formată din părţi ale numarului „8”. Foarte inteligent!


Countercurrent

După cum puteţi observa spaţiul negativ dintre cele patru săgeţi formează o altă săgeată care indica direcţia opusă.