Pages - Menu

5 mar. 2012

Omul care a mutat muntele

Acum câteva zile am aflat despre un om foarte deosebit a cărui poveste trebuie împărtăşită deoarece putem învăţa cu toţii din ea. Atunci când voi fi plin de deznădejde cu siguranţă mă voi gândi la el ca astfel să pot regăsi puterea necesară de a-mi ridica capul din pământ şi a de a merge mai departe. El reprezintă un exemplu pentru noi toţi.

Dar haide să facem cunoştinţă cu el şi să-i aflăm povestea. Pe acest om îl chema Dashrath Manjhi. El a fost un om simplu ce a trăit cu soţia lui în satul Gahlor Ghati din India, dar curajul şi perseverenţa acestuia l-a transformat într-o legendă. Satul acestuia era oarecum izolat, cel mai apropiat oraş, Wazirganj din districtul Gaya, fiind la o depărtare de 50 de km. Între satul lui şi acest oraş se află un deal stâncos ce făcea traversarea acestuia foarte grea şi anevoioasă. Terenul cultivabil aflându-se de partea cealaltă a dealului, sătenii erau nevoiţi să-l traverseze de multe ori expunându-se astfel la nenumeroase pericole. În 1959, soţia lui Manjhi s-a rănit destul de serios pe când aceasta a încercat traversarea dealului pentru a-i aduce lui Manjhi apă. În acel moment Manjhi s-a hotărât că era timpul pentru o schimbare, şi i-a venit ideea de a sculpta o scurtătură prin deal spre oraşul Wazirganj.

Vă daţi seama că toată lumea a crezut că acesta glumeşte, considerându-l de-a dreptul nebun până şi de familia acestuia când într-o zi şi-a vândut singura capră pe care o avea pentru o daltă, un ciocan şi frânghie. Dar asta nu l-a oprit. Şi-a mutat coliba mai aproape de deal şi a început să lucreze la această muncă herculiană. Abia după zece ani lumea a început să observe schimbarea din forma dealului. Traversarea acestuia era acum mai uşoară, iar cei care l-au considerat nebun au început să-i urmărească munca cu interes, unii chiar ajutându-l uneori.

În anul 1982, după douăzeci şi doi de ani, Manjhi şi-a terminat lucrarea, realizând un pasaj lat de 9.1 m, înalt de 7.6 m şi lung de 110 m reducând astfel distanţa către oraşul Wazirganj de la 50 de km la doar 8 km! El a devenit astfel omul care a mutat muntele, primind recunoştiinţe internaţionale. Din păcate soţia lui nu a apucat să vadă lucrarea terminată, aceasta stingându-se din viaţă cu ceva timp înainte, ajungând cu întârziere la spitalul din oraşul Wazirganj.

Dashrath Manjhi a pierdut lupta cu cancerul pe 17 august 2007 la vârsta de 80 de ani în All India Institute of Medical Sciences (AIIMS) din Delhi unde a avut parte de cele mai bune tratamente. Manjhi a primit o înmormântare de stat din partea guvernului din Bihar, iar scurtătura ce uneşte satul de oraş a fost denumită după acesta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu