Vă vorbisem cu ceva timp în urmă despre câteva ceasuri cu alarmă inovatoare, unele mai stresante ca altele. Dar se pare că oricât de
inovatoare ar fi acestea, tot se găseşte o modalitate destul de uşoară de a le păcăli
cumva şi de a scăpa de stresul la care ne supune acestea.
Ei bine, cea pe care am să vă o prezint azi, şi anume ceasul cu alarmă Ramos, promite să vă chinuie un pic dimineţile, cel puţin până atunci
când vă veţi trezi, fiind imposibilă oprirea sau dezactivarea acesteia. Cei
care au inventat-o s-au asigurat de asta, dotând-o şi cu baterii ca astfel când
pentru a mai căştiga câteva minute de somn, a-ţi tinde să o scoateţi din priză,
să aveţi o neplăcută surpriză, aceasta continuând să sune mulţumită acelor
baterii de rezervă. De asemenea, să nu încercaţi să o aruncaţi prin casă
gândindu-vă că se va opri cumva din cauza şocului pentru că nu va fi aşa :)
Singura modalitate de a o opri este de a vă ridica din pat, şi de a merge în
altă cameră, de preferabil la baie că tot este în drum, şi să tastaţi codul
corect în panoul de dezactivare al acesteia montat undeva pe perete. Codul de
dezactivare poate fi setat de dumneavoastră sau poate fi generat de ceas atunci
când acesta începe să sune. Inventatorii acesteia se bazează pe faptul că odată
ce v-aţi ridicat din pat şi vă deplasaţi un pic pentru a o opri, nu o să vă mai
întoarceţi la culcare. Şi chiar dacă o faceţi, cu siguranţă nu veţi mai putea
adormi.
Ceasul cu alarmă Ramos are un succes destul de mare reuşind
să strângă peste 150.000 $ pentru îmbunătăţiri şi finisări, fiind lansate peste
400 de pre-comenzi momentan.
Vă las în continuare să vă delectaţi cu câteva poze şi cu un
filmuleţ edificator.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu