Despre memorie şi cum stochează aceasta informaţiile

Întotdeauna m-a fascinat abilitatea creierului de a-si aminti sau de a reprima unele amintiri. Mi s-a întâmplat uneori să încui uşa, iar gestul ăsta să-l fac complet mecanic, iar apoi în drumul spre servici să încerc să-mi amintesc fără succes dacă am încuiat sau nu uşa! Aşa că inevitabil am ajuns şi la subiectul de astăzi şi anume cum funcţionează memoria şi cum stochează aceasta toate amintirile. M-am documentat un pic şi vă prezint mai jos ce am găsit. Vă urez lectură plăcută şi sper că vă va fi de folos cele redate în continuare.

Cu cât cunoaşteţi mai mult despre memorie cu atât mai bine veţi înţelege cum o puteţi îmbunăţăţi. Conform definiţiei psihologiei, memoria este abilitatea unui organism de a stoca, reţine şi reda informaţii şi experienţe. În trecut, memorie era descrisă ca fiind un sertar plin de dosare unde informaţia este stocată. Se pare că nu este deloc aşa, şi că de fapt, memoria este mult mai complexă decăt credeam noi, iar aceasta nu se găseşte într-un loc destinat special pentru ea, dar ea este în schimb un proces ce implică întreg creierul. Să încercăm un exemplu. Gândiţi-vă la un obiect. Sa spunem că v-aţi gândit la un creion. Fiecare parte din memorie care are legătură cu creionul, ca numele obiectului, forma şi mirosul acestuia, cât şi sunetul pe care îl face când zgârâie foaia de hârtie, vine din diferite regiuni ale creierului, astfel imaginea completă a creionului fiind reconstruită din mai multe zone ale acestuia. Nici până acum neurologiştii nu ştiu cu exactitate cum creierul reasamblează piesele pentru a compune toată imaginea ca un puzzle.

Stocarea informaţiei sau codarea acesteia este un fenomen biologic ce se realizează prin intermediul simţurilor noastre, simţuri despre care am vorbit într-o postare anterioară. Se pare că hipocampusul şi cortexul frontal sunt responsabili cu analiza fiecărei intrări senzoriale, iar apoi cu decizia dacă aceste intrări merită stocate sau nu. Pentru a stoca sau reţine corespunzător o memorie, trebuie acordată o atenţie destul de mare. Din moment ce nu poţi acorda o atenţie maximă la tot ce se întâmplă în jurul tău tot timpul, informaţiile de zi cu zi vor trece printr-un filtru şi doar câteva vor ajunge în conştiinţa voastră. Cercetătorii nu ştiu cu exactitate cum funcţionează acel filtru, dar cu siguranţă el depinde de cât de multă atenţie este acordată momentului respectiv. Dacă ar fi să memorăm absolut tot, memoria noastră s-ar umple destul de repede, poate chiar înainte de a pleca de acasă de dimineată!

De îndată ce memoria este creată, ea este stocată indiferent de cât de mică este aceasta. Experţii susţin că există trei moduri în care stocăm amintiri.

Memoria senzorială

Aceasta corespunde primelor 200-500 de milisecunde de când informaţia respectivă este percepută. Un exemplu de astfel de memorie este cea iconică care stochează pe moment o imagine care a fost percepută doar pentru o durată mică de timp.

Memoria pe timp scurt

Aceasta vă permite să redaţi fără repetiţie o perioadă de până la un minut. Conform unor experimente se pare că memoria pe termen scurt poate reţine un număr de 7 obiecte (plus sau minus două). Această memorie poate fi mărită printr-un proces numit grupare. De exemplu pentru a reţine un număr de telefon, grupăm cifrele în grupuri de două sau de trei cifre. Memoria pe termen scurt se crede că se bazează în mare pe un cod acustic pentru stocarea informaţiilor şi într-o mică măsură pe unul vizual.

Memoria pe termen lung

Faţă de memoriile senzoriale şi cele pe termen scurt care sunt limitate din punct de vedere al duratei, ceea ce înseamnă că acestea nu sunt stocate pe termen nelimitat, memoria pe termen lung poate stoca cantităţi mari de informaţie pe o perioadă îndelungată, poate chiar de-a lungul întregii vieţi a persoanei respective. Aşadar, prin repetiţie, acel număr de telefon poate fi stocat în memoria pe termen lung şi astfel poate fi reţinut de-a lungul multor ani. În tranziţia memoriilor de pe termen scurt în cele pe termen lung, de mare ajutor este hipocalamusul, ce este responsabil pentru consolidarea informaţiilor venite din memoriile pe termen scurt. Pe lângă acesta, de mare folos, este şi somnul, ce ajută de asemenea la consolidarea acestor informaţii.

Când vrem să ne amintim ceva anume, preluăm informaţiile cu privire la acel ceva de la un nivel inconştient, aducându-l voit în conştient. Amintirea este de fapt un proces de preluare a informaţiilor învăţate din memorie. Există patru metode prin care informaţia poate fi accesată din memoria pe termen lung.

Rechemarea: Este un tip de recuperare a memoriei ce presupune posibilitatea accesării informaţiilor fără indicii suplimentare.

Reamintirea: Această metodă presupune reconstrucţia memoriei folosind structuri logice, amintiri parţiale, povestiri sau unele indicii.

Recunoaşterea: Este un tip de recuperare a memoriei ce implică identificarea informaţiei după ce aceasta a fost experimentată din nou.

Re-învăţarea: Acest tip de recuperare presupune re-învăţarea informaţiei ce a fost anterior învăţată.

Procesul de recuperare nu merge întotdeauna perfect. Câteodată sunteţi siguri că o informaţie este stocată undeva în memorie, dar însă nu o puteţi accesa şi recupera. Se pare că aceste experienţe sunt destul de des întâlnite, întâmplându-se de cel puţin o dată pe săptămână în cazul multor tineri şi de două până la patru ori pe săptămână pentru vârstnici. Pentru a îmbunătăţii memoria există destul de multe tehnici, una dintre care am prezentat-o într-o postare anterioară. Aceste tehnici pot creşte considerabil puterea creierului şi chiar calitatea vieţii.

Surse: lifeslittlemysteries, wiki/Memory, usatoday, psychology.about