Toata lumea traieste cu idea ca atunci cand cineva casca ii este somn. Se pare ca nu este asa. In ultimii anii au existat cateva teorii in ceea ce priveste motivul pentru care cascam.
Multa vreme s-a crezut ca, in fapt, cascatul ar fi un act reflex ce ar avea scopul de a asigura mai mult oxigen organismului, dat fiind ca o cantitate mai mare de oxigen mareşte viteza de circulatie a sangelui si intareste muschii, iar dacă suntem pe cale să adormim, ne mai ţine “constienti” o vreme. Aceasta teorie a fost desfiintata de catre un studiu realizat de Dr. Robert Provine. Provine a pus la cale un experiment in care voluntarii au respirat patru gaze diferite care contineau cantitati diferse de CO2 timp de 30 de minute. Aerul normal contine 20.95% oxigen si 0.03% dioxid de carbon, insa niciunul din gazele cu concentratie mai mare de CO2 (3% si 5%) nu i-a facut pe oameni sa caste mai mult.
O alta teorie este aceea ca scopul cascatului este sa racoreasca creierul (Adica cum, actioneaza precum un cooler?). Ideea ar fi urmatoarea, creierul arde o treime din caloriile organismului si, in consecinta, produce caldura care trebuie eliminată cumva, caci, asemenea unui calculator, creierul functionează mai bine la temperaturi mai mici. Cascand, crestem fluxul de sange din creier si astfel se produce racirea.
Cercetatorii (nu aceia de care vorbeste mereu Mircea Badea) au realizat mai multe experimente care s-au axat asupra mecanismelor de racire a creierului: respiratul nazal si racirea fruntii. Cand respiram pe nas, racim vasele de sange din cavitatea nazala si trimitem acel sange rece direct catre creier. La fel, cand ne racim fruntea venele de acolo, care sunt direct conectate la creier, trimit aer rece catre acesta. Cercetatorii au observat ca persoanele care aveau pe frunte prosoape calde sau la temperatura camerei cascau mai mult decat cei care aveau prosoape reci. Cei care respirau pe nas nu au cascat deloc. Astfel s-a cazut de acord ca ca un cascat profund raceste creierul si mentine eficienta mintea.
Din “batrani” am invatat ca daca noi cascam dupa ce altcineva a cascat inaintea noastra, ca acea persoana ar fi “responsabila”, si ca ne-ar fi “transmis” cascatul. Ei bine, se pare ca exista ceva adevar aici, sunt pareri care sustin faptul ca rolul contagiunii era in trecut acela de a aduce pe cei prezenţi la un loc într-un anume moment la aceeaşi stare fizică şi psihică, un fel de element reglator al comunităţii. Alti cercetatori ar fi de parere ca, cascatul contagios a evoluat ca o cale de a coordona comportamentul si de a mentine treaza vigilenta grupului. Cand un individ casca, grupul intelege ca eficienta mentala a acestuia scadea. Atunci ceilalti deveneau mai vigilenti. Cu cat mai multi cascau, cu atat grupul devenea mai atent. (Chiar asa?)
Desi se cunosc foarte bine mecanismele cascatului - ce se intamplă exact in organism atunci cand cascam - o explicatie acceptata de majoritatea covarsitoare a specialistilor nu exista inca.
Fun facts:
• In general, cascatul dureaza circa sase secunde
• La oameni, primul cascat are loc in timp ce suntem inca in burtica mameil, a 11 saptamani dupa concepere.
• Bataile inimii pot sa creasca mai mult cu 30% in timpul cascatului.
• 55% dintre oameni vor casca in urmatoarele cinci minute dupa ce au vazut pe cineva cascand.
• Oamenii orbi casca mai mult dupa ce aud o inregistrare cu cineva care casca.
• Numai citind despre sau gandindu-te la cascat te va face sa casti.
Surse:
http://bobomar.ablog.ro/2008-05-27/de-ce-cascam.html
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu