Întotdeauna m-a fascinat abilitatea creierului de a-si
aminti sau de a reprima unele amintiri. Mi s-a întâmplat uneori să încui uşa,
iar gestul ăsta să-l fac complet mecanic, iar apoi în drumul spre servici să
încerc să-mi amintesc fără succes dacă am încuiat sau nu uşa! Aşa că inevitabil
am ajuns şi la subiectul de astăzi şi anume cum funcţionează memoria şi cum
stochează aceasta toate amintirile. M-am documentat un pic şi vă prezint mai
jos ce am găsit. Vă urez lectură plăcută şi sper că vă va fi de folos cele
redate în continuare.
Cu cât cunoaşteţi mai mult despre memorie cu atât mai bine
veţi înţelege cum o puteţi îmbunăţăţi. Conform definiţiei psihologiei, memoria
este abilitatea unui organism de a stoca, reţine şi reda informaţii şi
experienţe. În trecut, memorie era descrisă ca fiind un sertar plin de dosare
unde informaţia este stocată. Se pare că nu este deloc aşa, şi că de fapt,
memoria este mult mai complexă decăt credeam noi, iar aceasta nu se găseşte
într-un loc destinat special pentru ea, dar ea este în schimb un proces ce
implică întreg creierul. Să încercăm un exemplu. Gândiţi-vă la un obiect. Sa
spunem că v-aţi gândit la un creion. Fiecare parte din memorie care are
legătură cu creionul, ca numele obiectului, forma şi mirosul acestuia, cât şi
sunetul pe care îl face când zgârâie foaia de hârtie, vine din diferite regiuni
ale creierului, astfel imaginea completă a creionului fiind reconstruită din mai
multe zone ale acestuia. Nici până acum neurologiştii nu ştiu cu exactitate cum
creierul reasamblează piesele pentru a compune toată imaginea ca un puzzle.
Stocarea informaţiei sau codarea acesteia este un fenomen
biologic ce se realizează prin intermediul simţurilor noastre, simţuri despre
care am vorbit într-o postare anterioară. Se pare că hipocampusul şi cortexul
frontal sunt responsabili cu analiza fiecărei intrări senzoriale, iar apoi cu
decizia dacă aceste intrări merită stocate sau nu. Pentru a stoca sau reţine
corespunzător o memorie, trebuie acordată o atenţie destul de mare. Din moment
ce nu poţi acorda o atenţie maximă la tot ce se întâmplă în jurul tău tot
timpul, informaţiile de zi cu zi vor trece printr-un filtru şi doar câteva vor
ajunge în conştiinţa voastră. Cercetătorii nu ştiu cu exactitate cum
funcţionează acel filtru, dar cu siguranţă el depinde de cât de multă atenţie
este acordată momentului respectiv. Dacă ar fi să memorăm absolut tot, memoria
noastră s-ar umple destul de repede, poate chiar înainte de a pleca de acasă de
dimineată!
De îndată ce memoria este creată, ea este stocată indiferent
de cât de mică este aceasta. Experţii susţin că există trei moduri în care
stocăm amintiri.
Memoria senzorială
Aceasta corespunde primelor 200-500 de milisecunde de când
informaţia respectivă este percepută. Un exemplu de astfel de memorie este cea iconică
care stochează pe moment o imagine care a fost percepută doar pentru o durată
mică de timp.
Memoria pe timp scurt
Aceasta vă permite să redaţi fără repetiţie o perioadă de
până la un minut. Conform unor experimente se pare că memoria pe termen scurt
poate reţine un număr de 7 obiecte (plus sau minus două). Această memorie poate
fi mărită printr-un proces numit grupare. De exemplu pentru a reţine un număr
de telefon, grupăm cifrele în grupuri de două sau de trei cifre. Memoria pe
termen scurt se crede că se bazează în mare pe un cod acustic pentru stocarea
informaţiilor şi într-o mică măsură pe unul vizual.
Memoria pe termen lung
Faţă de memoriile senzoriale şi cele pe termen scurt care
sunt limitate din punct de vedere al duratei, ceea ce înseamnă că acestea nu
sunt stocate pe termen nelimitat, memoria pe termen lung poate stoca cantităţi
mari de informaţie pe o perioadă îndelungată, poate chiar de-a lungul întregii
vieţi a persoanei respective. Aşadar, prin repetiţie, acel număr de telefon
poate fi stocat în memoria pe termen lung şi astfel poate fi reţinut de-a
lungul multor ani. În tranziţia memoriilor de pe termen scurt în cele pe termen
lung, de mare ajutor este hipocalamusul, ce este responsabil pentru
consolidarea informaţiilor venite din memoriile pe termen scurt. Pe lângă
acesta, de mare folos, este şi somnul, ce ajută de asemenea la consolidarea
acestor informaţii.
Când vrem să ne amintim ceva anume, preluăm informaţiile cu
privire la acel ceva de la un nivel inconştient, aducându-l voit în conştient.
Amintirea este de fapt un proces de preluare a informaţiilor învăţate din
memorie. Există patru metode prin care informaţia poate fi accesată din memoria
pe termen lung.
Rechemarea: Este un tip de recuperare a
memoriei ce presupune posibilitatea accesării informaţiilor fără indicii
suplimentare.
Reamintirea: Această metodă presupune
reconstrucţia memoriei folosind structuri logice, amintiri parţiale, povestiri
sau unele indicii.
Recunoaşterea: Este un tip de recuperare a
memoriei ce implică identificarea informaţiei după ce aceasta a fost
experimentată din nou.
Re-învăţarea: Acest tip de recuperare
presupune re-învăţarea informaţiei ce a fost anterior învăţată.
Procesul de recuperare nu merge întotdeauna perfect.
Câteodată sunteţi siguri că o informaţie este stocată undeva în memorie, dar
însă nu o puteţi accesa şi recupera. Se pare că aceste experienţe sunt destul
de des întâlnite, întâmplându-se de cel puţin o dată pe săptămână în cazul
multor tineri şi de două până la patru ori pe săptămână pentru vârstnici.
Pentru a îmbunătăţii memoria există destul de multe tehnici, una dintre care am
prezentat-o într-o postare anterioară. Aceste tehnici pot creşte considerabil
puterea creierului şi chiar calitatea vieţii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu